David Brainerd - un om al rugăciunii

6,00 lei

Quantity

973-98097-6-6

Brainerd a fost acela care m-a învăţat să postesc şi să mă rog. Am învăţat că lucrurile mari pot fi realizate mai degrabă printr-o părtăşie zilnică cu Dumnezeu, decât prin predicare.
Când simt că devin rece, mă întorc la Brainerd şi el întotdeauna îmi încălzeşte inima. Nici un om nu a avut vreodată o dragoste mai mare pentru suflete. Singura şi marea lui dorinţă a fost să trăiască în întregime pentru Dumnezeu.
Dezideratul lui misionar, pe care îl defineşte în scrisoarea către fratele său Israel, îmi va răsuna mereu în urechi: "O spun acum, când sunt pe moarte, că pentru nimic în lume nu mi-aş fi trăit altfel viaţa."
De mai mulţi ani vreau să pun la dispoziţia altora "crema" jurnalului care te inspiră al lui Brainerd, împreună cu consemnarea experienţelor lui spirituale măreţe, dând la o parte tot acel material irelevant care descurajează şi împiedică întotdeauna pe cititorul obişnuit. Lucrul acesta l-am făcut aici.
Oswald J. Smith

CUPRINS
Cuvânt înainte
Introducere
Capitolul I - Pregătire pentru slujire
- Convingerea
- Convertirea
- Exmatriculat
Capitolul II - Propovăduind indienilor
Capitolul III - Marea trezire
Capitolul IV - Ultima îmbolnăvire şi moartea

ISBN 973-98097-6-6
Dimensiune 13cm x 20cm
Număr pagini 74

Scrie o recenzie

David Brainerd - un om al rugăciunii

David Brainerd - un om al rugăciunii

Scrie o recenzie